Ovi Blog

blogul personal al lui Ovidiu Ştefan Lala

Din când în când…

leave a comment »

Am citit pe undeva, cred ca pe ceva blog, ca daca te opresti din scris e foarte greu sa mai revii, unii chiar dadeau retete cu ce trebuie facut sa te reapuci de scris.

Nu trebuie decat sa deschizi calculatorul si sa ai un motiv. Eu am acumulat atatea motive incat nu-mi vine acum niciunul in mod special.

Am trecut peste atatea evenimente pe care le-as fi comentat si pe care le-am judecat in sinea mea, dar fiind plecat mai multa vreme la tara, fara internet suficient pentru “a bloga”, am fost nevoit sa ma abtin.

Asta ca sa imi gasesc o scuza acceptabila, ca daca vrei, iti editezi textele, le arhivezi si cand dai de net le dai drumu’ sa curga, dar tot ca scuza imi ziceam ca degeaba le dai drumu’ sa curga cand ele nu mai sunt de actualitate.

Si uite asa… lantul slabiciunilor.

Am trait o vreme printre oameni de la tara, simpli, fara prea multe figuri pe cap, preocupati de existenta zilnica mai mult decat orice, ingrijorati ca nu mai ploua sau ca ploua prea mult si buruienile sufoca plantele care tocmai le dadeau un prilej de bucurie ca rasarisera, ca nu au ce face zilnic cu cate 8-10 litri de lapte si-l dau animalelor sa-l consume, samd.

Satul romanesc merge mai departe indiferent de ce hotarasc “alesii neamului”, oamenii isi cultiva pamanturile, gradinile, isi cresc animalele, se aprovizioneaza cu lemne de foc pentru iarna, pun oua sub closca sa iasa pui, duc scroafa la vier, curata via si pomii fructiferi, se duc sambata la birt pentru o poveste si duminica la biserica, mai pun cate o floare la mormantul celor dragi si disparuti in timp.

Intre timp mai aruncam cate un ochi la tv si vedeam ce preocupari au altii, ca-i criza, ca nu sunt bani, ca trebuie sa taie salariile si pensiile oamenilor.

Foarte rau. Nu suntem in stare sa valorificam ce avem de la natura, ne inghesuim cu totii in aglomeratia oraselor, in fumul masinilor si al marilor poluanti, ne zbatem si ne omoram intre noi pentru un job platit mai bine sau mai putin bine, ne injuram la semafoare, ne dam coate la cozile ghiseelor, ascultam fara voie manelele date la maxim ale vecinilor sau cocalarilor cu geamul deschis la masina de 500 de euro adusa din Germanica si inca neinscrisa, ne clatim ochii privind pitipoancele care de la distanta ti se par primadone iar pe masura ce te apropii observi ca de fapt ele sparg seminte pe strada, fumeaza si asculta manele pe telefonul mobil.

Iata doar cateva motive pentru care mi-am luat bicicleta si m-am retras pentru o vreme la tara, la aer curat, unde singura muzica “impusa” este trilul pasarelelor si freamatul codrilor asortat cu susurul apelor, cu laptele proaspat nefiert, cu casul dulce de la stana langa o mamaliga adevarata, cu cartofi copti in cuptorul de vatra unde lemnele ard si trosnesc mai melodic decat orice barait de masina fara tobe de esapament sau motociclete turate la maxim prin centrul urbei ca sa atraga privirea pitipoancelor.

Cam fara subiect si predicat postul asta, dar este amalgamul care imi umplea capul acuma, insa promit sa-mi revin cu posturi mai scurte si mai concise, poate chiar despre viata la tara, cu povestiri de acolo, care sincer, sunt sigur ca v-ar fascina, chiar daca nu sunt ele prea “elevate”.

Written by fanelala

24 Mai 2010 la 20:20

Postat in personale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: