Ovi Blog

blogul personal al lui Ovidiu Ştefan Lala

Vama, ţâţă de mamă!

leave a comment »

Doamne, ce-or început să mă doară organele pereche când am văzut la tembelizor bieții vameşi încătușați! Săracii, cum se duc ei la pușcărie fără să facă nimic, cum și-au distrus ei tinerețea apărând hotarele patriei pentru niște salarii de rahat!

Asa era și prea distinsul domn Marius Rotar, prin 1992, pe atunci vameș de rând la vama Borș, care atunci când se făcea trafic cu țigări înspre Ungaria, aflat în fața unui cetățean care avea în mașină câteva cartușe de țigări, mai multe decât permitea legea, dar nu suficient de multe ca să poți zice că făcea avere din ele, a refuzat într-adevăr să primească mită, dar nu pentru că era domnia sa prea cinstit, ci pentru că suma era derizorie, traficantul era mărunțel, iar țelul sau era altul decât jumătățile de măsură.

Ca dovadă, nu după mult timp, acesta ajunge șef de vama la Borș și – rețineți – preia ștafeta de la cunoscutul domn Mărgineanu, care tocmai are ceva metal pe la încheieturile mâinilor, în zilele noastre.

Așa au ajuns șefi și mari șefi în sistem o gramadă de vameși, care acum vorbesc de sus, dar numai ei știu cât de bine sunt mânjiți cu o grămadă de ciubucuri meschine pe care le-au împărțit în părți proprii și cele de dat mai departe, tot sub formă de mită, pentru propășirea lor în funcții mai importante și mai bănoase. În prostia lor, nu și-au dat seama că dând mai departe, vor îndestula niște sisteme politice care, mai devreme sau mai târziu, se vor întoarce împotriva lor, ducându-i la pușcărie…

…lucru de care personal sunt mulțumit și le doresc să rămână acolo până voi ajunge eu procuror general sau președinte, ca să dau un decret prin care să scape. Ce vreau eu să subliniez în mod special este că atât atunci, cât și acum, acestor vrednici apărători ai frontierelor de stat nu le era milă decât de cei care aveau cu ce să-i recompenseze așa cum doreau ei. Mai concret, dacă nu aveai să dai taxa cunoscută pentru o anumită cantitate de marfă, erai trecut direct în randul infractorilor, îți confiscau marfa și mai primeai și amendă sau chiar un bonus mai mare – privarea de libertate.

Deci să nu ne lamentăm și să-i punem în aceeași oală cu cei care ajută bieții români care, neavând din ce să trăiască, mai fac un pic de trafic cu țigări ca să-și rotunjească necazul de venit lunar. Dimpotrivă, erau mai răi decât procurorii care-i judecă acum pe ei. Ai bani, treci, n-ai bani, la pușcărie, că aici e vamă, nu piața Matache!

Mă îndoiesc că populația se va frânge de mila lor, dimpotrivă.

Ce sa mai spun de șefii lor, care în mod logic primeau, primesc și vor primi încă mult timp de-acum încolo zeciuiala supercunoscută de toată lumea. Dacă pentru cineva aceste întâmplări de la vamele românești au fost niște noutăți, înseamnă că aceia nu au trăit în România sau că nu au trecut niciodată mai departe de limita județului în care locuiesc. Nu cred că există vreun român care să fi trecut frontiera și să nu fi dat de acești șobolani, cerșetori, jumulitori, milogi, jefuitori, căpușe sau paraziți. Necazul este că aceștia le urează “bun venit” și celor care ne vizitează țara, întâmplător sau nu.

Written by fanelala

10 Februarie 2011 la 19:54

Postat in cugetări

Tagged with ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: